Home » D:News » Pericolul uriaş din spatele folosirii pudrei de talc. O companie cunoscută va plăti o amendă de 417 milioane de dolari

Pericolul uriaş din spatele folosirii pudrei de talc. O companie cunoscută va plăti o amendă de 417 milioane de dolari

Pericolul uriaş din spatele folosirii pudrei de talc. O companie cunoscută va plăti o amendă de 417 milioane de dolari
Publicat: 24.08.2017
Decizia juriului din California marchează cea mai mare plată dintr-un lanţ de procese în care se afirmă că Johnson & Johnson nu a avertizat corespunzător consumatorii în legătură cu posibile riscuri de dezvoltare a cancerului în urma folosirii produselor pe baza de pudră de talc.

Un tribunal din California a decis că Johnson & Johnson trebuie să plătească 417 milioane de dolari unei femei care spune că a dezvoltat cancer ovarian după ce a folosit produse ale companiei, precum pudra de talc, notează BBC.

Un purtător de cuvânt al Johnson & Johnson a apărat siguranţa produselor. Firma intenţionează să facă recurs, aşa cum a procedat şi în cazurile anterioare, potrivit Mediafax.

„Vom face apel în urma verdictului de astăzi, pentru că ne ghidăm după ştiinţă”, a spus Carol Goodrich, purtător de cuvânt al Johnson & Johnson Consumer Inc. Dovezile din jurul oricărei asocieri dintre uzul pudrei de talc şi cancer sunt neconcludente.

Johnson & Johnson se confruntă cu mii de reclamaţii din partea femeilor care spun că au făcut cancer după ce au utilizat produse ale firmei .

Johnson & Johnson a pierdut patru din cinci cazuri în faţa juraţilor, în Missouri, care i-au dus penalizări de peste 300 milioane de dolari .

Procesul din Califronia a avut-o în prim plan pe Eva Echeverria, o femeie de 63 de ani, care spune că a început să folosească pudra de talc pentru copii de la 11 ani. A fost diagnosticată cu cancer ovarian acum 10 ani.

În timpul procesului, s-a afirmat ca firma a fost conştientă de posibilul risc a dezvoltării cancerului asociat cu pudra de talc, dar a ascuns aceste informaţii publicului.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase